Gigantul american Apple vrea să reînvie planurile pentru un asistent virtual Siri cu inteligență artificială generativă, după ce integrarea cu Apple Intelligence nu a funcționat, conform Bloomberg, citată de The Verge.
Combinarea Apple Intelligence cu asistentul Siri deja existent nu a funcționat dintr-o serie de motive, detaliate de către sursa citată:
- Șeful de software al Apple, Craig Federighi, a fost „reticent în a face investiții mari în AI”;
- Apple Intelligence nu era „nici măcar o idee” înainte de lansarea ChatGPT, la finalul 2022;
- Șeful de inteligență artificială al Apple, John Giannandrea, a crezut că oamenii nu vor chatboți;
- Vechiul Siri nu a funcționat cu noul Siri: „Este o cârtiță. Rezolvi o problemă și apar încă trei”;
- Șeful AI Apple nu a avut aceeași personalitate „puternică” ca alții din conducerea companiei, iar acesta nu a luptat suficient de mult pentru a obține sume mari de finanțare și nu și-a împins angajații suficient de tare, au spus surse din cadrul companiei;
- Marketingul s-a concentrat pe funcții cu AI care nu erau gata.
Acum, compania americană vrea să schimbe cu totul Siri, în loc să adauge IA generativă în asistentul virtual care deja există pe iPhone-uri. Apple are echipa sa de inteligență artificială din Zurich care lucrează la o nouă arhitectură care „se va baza în întregime pe un motor bazat pe LLM”. (LLM - Large Language Model - Model lingvistic mare)
O altă soluție pentru schimbarea abordării companiei în ceea ce privește „LLM Siri” este utilizarea iPhone-urilor și a confidențialității diferențiale pentru a îmbunătăți datele sintetizate ale Apple, comparând datele false de antrenament cu limbajul din e-mailurile utilizatorilor de iPhone, dar făcând acest lucru pe dispozitiv și trimițând doar datele sintetizate înapoi la Apple pentru antrenament.
De aseenea, o altă modalitate despre care compania discută pentru îmbunătățirea Siri este să lase versiunea LLM liberă pe web pentru a „prelua și sintetiza date din mai multe surse”. Practic, Siri va putea fi un instrument de căutare web cu inteligență artificială nu diferit de Perplexity, startup pe care Apple le-a abordat pentru a colabora pentru căutarea cu AI în Safari.
Despre „LLM Siri” am mai scris pe StartupCafe.ro în noiembrie anul trecut. Acesta ar urma să folosească modelele dezvoltate de Apple și ar permite conversații mai naturale cu utilizatorii.